FRF are în plan un meci amical cu o campioană europeană, în 2022. În ce lună va fi programat partida naționalei

FRF are în plan un meci amical cu o campioană europeană, în 2022. În ce lună va fi programat partida naționalei
  • Publicat:

Echipa națională a României își programează în aceste zile meciurile amicale din 2022. Mihai Stoichiță, directorul tehnic al FRF, a anunțat că tricolorii vor disputa o partidă test cu Grecia, campioană europeană în 2004.

Negocierile sunt aproape de final, iar un anunț oficial va fi făcut la începutul anului viitor. Cel mai probabil, meciul amical va avea loc în luna martie.

Echipa națională va disputa un meci amical cu Grecia, campioana europeană din 2004

Până atunci însă, România o va înfrunta în deplasare pe Israel, în aceeași lună, pe data de 29, tot într-un meci de pregătire.

Naționala nu are selecționer în acest moment, dar oficialii sunt pe ultima sută de metri cu negocierile. Ladislau Boloni, Adrian Mutu și Edi Iordănescu sunt pe listă.

„Probabil Grecia va fi celălalt adversar, nu știu dacă s-a stabilit. Să vedem”, a declarat Mihai Stoichiță la Digisport.

Dacă în ediția trecută naționala a fost sceptică în privința Ligii Națiunilor, de data aceasta noua competiție europeană se va afla printre obiectivele noului selecționer.

Viitorul antrenor al României va avea ca target calificarea la Euro 2024 din Germania.

„Tranziția de la echipa națională, care a fost așa cum a fost, riscurile ei… astea sunt principalele lucruri care trebuie analizate. Ce să analizăm? (n.r. – din mandatul lui Mirel Rădoi) Că la un meci a lipsit un jucător… sau ce să analizezi? Sunt niște tineri, nu cresc în fiecare zi jucători.

Noi sperăm să emitem pretenții la calificare în doi ani. Ăsta e principalul obiectiv care s-a pus pentru viitorul selecționer. Calificarea la Campionatul European, tranziția fiind făcută prin Liga Națiunilor, unde trebuie să ne situăm într-o poziție favorabilă pentru tragerea la sorți. Inițial, mi se păreau niște amicale cu caracter oficial în Liga Națiunilor.

George Nistor / Autor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
BREAKING | Prințul William, detalii de ultimă oră despre Kate Middleton
BREAKING | Prințul William, detalii de ultimă oră despre Kate Middleton
”Cel mai slab jucător din istoria lui FC Botoșani” poate deveni campion la finalul lunii
”Cel mai slab jucător din istoria lui FC Botoșani” poate deveni campion la finalul lunii
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Mihai Albu, vești devastatoare de la medici. CANCERUL a avansat! Declarații sfâșietoare
Mihai Albu, vești devastatoare de la medici. CANCERUL a avansat! Declarații sfâșietoare
Medicii de la Spitalul Foişor aruncă bomba! Ultimele detalii despre starea de sănătate a lui Florin Piersic
Medicii de la Spitalul Foişor aruncă bomba! Ultimele detalii despre starea de sănătate a lui Florin Piersic
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
Florin Piersic s-a ridicat în picioare după operaţia la genunchi, face glume cu medicii. Următoarele ore sunt critice
Florin Piersic s-a ridicat în picioare după operaţia la genunchi, face glume cu medicii. Următoarele ore sunt critice
Alertă de gradul 4 pentru 11 și 12 mai! Vine FURTUNA geomagnetică
Alertă de gradul 4 pentru 11 și 12 mai! Vine FURTUNA geomagnetică
Ion Ţiriac a trecut fără ezitare peste cuvântul fiicei sale şi nu i-a îndeplinit dorinţa: Nu am mai putut. Gata, îmi ajunge
Ion Ţiriac a trecut fără ezitare peste cuvântul fiicei sale şi nu i-a îndeplinit dorinţa: Nu am mai putut. Gata,…
TOP vedete în costume de baie prea mici, prea mulate sau prea transparente. GALERIE FOTO INCENDIARĂ
TOP vedete în costume de baie prea mici, prea mulate sau prea transparente. GALERIE FOTO INCENDIARĂ
Informație pentru toți românii cu BULETIN. Ești obligat să respecți dacă pleci din țară în concediu
Informație pentru toți românii cu BULETIN. Ești obligat să respecți dacă pleci din țară în concediu
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Povestea construirii primului autoturism românesc, Dacia. Nicolae Ceaușescu: „Perfectă pentru idioţi!“ VIDEO
Povestea construirii primului autoturism românesc, Dacia. Nicolae Ceaușescu: „Perfectă pentru idioţi!“ VIDEO
Jorginho nu-şi imaginează Arsenal fără Arteta. ”A creat ceva special”, spune mijlocaşul ”tunarilor”
Jorginho nu-şi imaginează Arsenal fără Arteta. ”A creat ceva special”, spune mijlocaşul ”tunarilor”
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Creatură cu cap de lup care merge în două picioare, surprinsă lângă o grădină zoologică. Ce este vietatea înspăimântătoare
Creatură cu cap de lup care merge în două picioare, surprinsă lângă o grădină zoologică. Ce este vietatea înspăimântătoare
×